Daune morale după un accident auto: de ce sunt greu de obținut și cum ajută avocatul

Daunele morale sunt despăgubirile pentru suferința fizică și psihică produsă de un accident rutier: durerea, spitalizările, teama rămasă, pierderea unei persoane apropiate. Legea le recunoaște, dar nu le pune un preț fix, iar asigurătorul are tot interesul să ofere cât mai puțin. De aici vine și diferența dintre prima ofertă primită acasă și suma obținută într-un dosar susținut cu probe.

De ce sunt daunele morale greu de obținut de la asigurător

În practică, obținerea daunelor morale s-a dovedit mai dificilă decât ar părea din lectura prevederilor legale incidente în astfel de cazuri. Din perspectiva asigurătorilor, producerea evenimentelor asigurate (prejudiciile materiale, vătămările sau decesul unor persoane, cauzate de conduita persoanei asigurate) atrage pierderi financiare considerabile, pe care și-ar dori să le evite.

De aceea, asigurătorii uzează atât de cunoașterea unor portițe legislative, cât și de avantajul experienței în negocierea directă cu persoanele ce urmează a fi despăgubite. De cealaltă parte a mesei se află, de regulă, un om aflat în cea mai grea perioadă din viața lui, care nu a mai avut niciodată un dosar de daună.

Ce echilibrează avocatul în relația cu asigurătorul

Pentru a realiza un echilibru între dorința asigurătorului de a evita o plată, pe de o parte, și drepturile persoanelor prejudiciate, pe de altă parte, este nevoie de expertiza și implicarea unui avocat care cunoaște nu doar prevederile legale și procedurile specifice în raporturile cu asigurătorii, ci și dificultățile cu care se confruntă cei care trăiesc trauma unui accident sau care au pierdut pe cineva drag într-un eveniment rutier.

Implicarea unui avocat cu experiență în această arie de practică este de natură să scurteze durata procedurilor și să susțină, cu probe, o valoare corectă a daunelor, fie prin negocierea cu asigurătorul, fie prin exercitarea acțiunilor judiciare. Tot aici intră și aspectele pe care persoana prejudiciată nu le are în vedere, cum sunt penalitățile de întârziere datorate de asigurător atunci când plata nu se face la timp.

Când este momentul potrivit să vă adresați unui avocat

Momentul oportun pentru a obține sprijinul și consilierea unui avocat se situează înaintea oricăror demersuri. Procedurile debutează imediat după producerea evenimentului rutier: ancheta organelor de poliție, identificarea persoanelor vinovate și stabilirea asigurătorului ori a corespondentului asigurătorilor din străinătate.

Pe tot parcursul acestor etape, asistența unui avocat este esențială în obținerea unei poziții avantajoase, prin probarea și recunoașterea calității de persoană prejudiciată, urmată de o justă cuantificare a prejudiciului. Ce se pierde în primele săptămâni (o constatare incompletă, o expertiză necerută la timp, o declarație dată în grabă) se recuperează greu mai târziu. Pașii concreți și termenele în care trebuie să răspundă asigurătorul sunt explicate în ghidul despre despăgubirile după un accident auto.

De ce nu e bine să acceptați prima ofertă a asigurătorului

Aceste aspecte sunt bine cunoscute și de către asigurători, care adesea au încercat să obțină o înțelegere cu persoanele prejudiciate. În lipsa consilierii de către un profesionist, acestea au acceptat daune într-un cuantum redus, fără a mai avea deschisă calea unei negocieri.

O ofertă venită repede, într-un moment în care familia are cheltuieli urgente, pare o soluție. Semnătura pusă pe ea închide însă, de regulă, discuția asupra întregului prejudiciu. Înainte de a semna orice document trimis de asigurător, cereți o opinie juridică.

Cum lucrează cabinetul nostru în dosarele de despăgubiri

Cunoscând și înțelegând situația dificilă a persoanelor care au trecut prin trauma unui accident, cabinetul nostru oferă consultanță completă și asistență, atât în relația cu asigurătorul, cât și în raporturile cu autoritățile judiciare.

În aceste dosare nu solicităm onorariu inițial. Onorariul și condițiile de plată se stabilesc de la început, prin contractul de asistență juridică, iar plata intervine la momentul în care persoana prejudiciată încasează despăgubirea. Detalii despre modul în care lucrăm găsiți și în secțiunea Onorarii.

Fiecare caz de daune din accidente auto prezintă particularități și provocări care necesită toată atenția și implicarea avocatului, pentru a susține șansele unei despăgubiri adecvate.

Întrebări frecvente

Ce sunt daunele morale după un accident auto?

Sunt despăgubirile acordate pentru suferința fizică și psihică, spre deosebire de daunele materiale, care acoperă pagube cuantificabile: vehiculul, bunurile, cheltuielile și veniturile pierdute. În cazul decesului unei persoane, membrii familiei pot solicita, la rândul lor, daune morale pentru suferința produsă.

Pot negocia singur cu asigurătorul?

Puteți, însă negociați cu o echipă care face asta zilnic și care cunoaște atât practica instanțelor, cât și limitele proprii de ofertare. Diferența dintre prima ofertă și ceea ce se obține cu probe corect administrate este, de regulă, semnificativă.

Când trebuie să mă adresez unui avocat?

Cât mai devreme, ideal înainte de a depune cererea de despăgubire și înainte de a semna orice document al asigurătorului. Calitatea de persoană prejudiciată și întinderea prejudiciului se probează cu acte care se strâng chiar în primele săptămâni.

Ce se întâmplă dacă am semnat deja o înțelegere cu asigurătorul?

În general, o tranzacție semnată închide negocierea pentru prejudiciul acoperit de aceasta. Există totuși situații în care pot fi discutate elemente noi, apărute ulterior. Aduceți documentele la o consultație, ca să vedem ce se mai poate face.

Cât costă asistența unui avocat într-un dosar de despăgubiri?

În dosarele de daune din accidente auto nu solicităm onorariu inițial. Onorariul și condițiile de plată se stabilesc prin contractul de asistență juridică, iar plata intervine la momentul în care persoana prejudiciată încasează efectiv despăgubirea.

Consultație pentru dosarul dumneavoastră

Dacă ați suferit un accident rutier sau ați pierdut o persoană apropiată într-un asemenea eveniment, ne puteți scrie situația pe scurt, împreună cu documentele pe care le aveți deja: proces-verbal, certificat medico-legal, corespondența cu asigurătorul. Vă spunem ce pași urmează și ce se poate cere. Programați o consultație sau, dacă vă este mai simplu, folosiți consultanța online.

Distribuie dacă ți-a fost de folos acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

19 + 5 =