Impedimentul la exercitarea acțiunii penale poate fi constatat exclusiv de către organul de u.p., cf art. 314 alin. 1 lit. a) N.C.P.P., respectiv de către instanță, cf art. 396 alin. 5 – 6 N.C.P.P.
Ce se întâmplă însă când J.C.P. constată că la rezolvarea cauzei procurorul a omis să constate incidența art 16 N.C.P.P. Va dispune el începerea judecății, apreciind că incidența art 16 constituie un aspect de netemeinicie a acuzației, cu privire la care nu are competența funcțională să dispună?
Problema de drept este susceptibilă să intrige deopotrivă practicienii dreptului, nefăcând obiectul unei analize a C.D.C.D., până în prezent.
Pornind de la situația premisă, expusă supra (n.n. – în fapt, o preluare a textelor din codul de procedură, cu relevanță) J.C.P. ar putea raționa că nu este competent să dispună. Analizând în profunzime, însă, J.C.P. va constata că trimiterea în judecată constituie o „rezolvare a cauzei”[1] care are ca situație premisă o punere în mișcare a acțiunii penale (n.n. – punere în mișcare care trebuie să fie legală, iar legalitatea u.p. revine în competența funcțională a J.C.P.)
În continuare J.C.P. va analiza cumulativ art. 309 N.C.P.P și art. 7 N.C.P.P. și va constata că: punerea în mișcare a acțiunii penale intervine când:
- procurorul constată probe;
- nu există vreunul dintre cauzele de impiedicare.
De aici rezultă că punerea în mișcare este dependentă de:
- un element subiectiv – acela că procurorul trebuie să constate probe;
- un element obiectiv – acela că nu există vreun caz de impiedicare (n.n. – procurorului nu i se lasă libertatea de a constata sau nu cazul de împiedicare)
Dacă elementul obiectiv – existența cazului nu este constatat, punerea în mișcare a acțiunii penale este nelegală și, subsecvent, rezolvarea cauzei prin rechizitoriu este nelegală.
J.C.P. poate/și este obligat să constate nelegalitatea trimiterii în judecată prin prisma neobservării incidenței art 16 N.C.P.P. la rezolvarea cauzei, prin rechizitoriu, însă nu poate decât să restituie cauza în vederea completării u.p. Faptul că la art. 335 N.C.P.P. se prevede că dispozițiile J.C.P. sunt obligatorii pentru procuror nu însemnă ca procurorul nu este independent pe soluție. Mai mult, amintitul text nu are aplicabilitate în procedura defiptă prin textul art 340 și urm N.C.P.P.
Drept, consecință, procurorul, din dispoziția J.C.P. va proceda la reluarea u.p. și va soluționa, legal, cauza.
[1] Formularea reproduce textual formularea N.C.P.P.
Mihai Mititelu, Avocat colaborator-Baroul Bacău