Neregularitatea actului de sesizare prin prisma neconstatării incidenței art. 16 din Codul de procedură penală

Impedimentul la exercitarea acțiunii penale poate fi constatat exclusiv de către organul de u.p., cf art.  314 alin. 1 lit. a) N.C.P.P., respectiv  de către  instanță,  cf art. 396 alin. 5 – 6 N.C.P.P.

Ce se întâmplă însă când J.C.P. constată că la rezolvarea cauzei procurorul a omis să constate incidența art 16 N.C.P.P. Va dispune el începerea judecății, apreciind că incidența art 16 constituie un aspect de netemeinicie a acuzației, cu privire la care nu are competența funcțională să dispună?

Problema de drept este susceptibilă să intrige deopotrivă practicienii dreptului, nefăcând obiectul unei analize a C.D.C.D., până în prezent.

Pornind de la situația premisă, expusă supra (n.n. – în fapt, o preluare a textelor din codul de procedură, cu relevanță) J.C.P. ar putea raționa că nu este competent să dispună. Analizând în profunzime, însă, J.C.P. va constata că trimiterea în judecată constituie o „rezolvare a cauzei”[1] care are ca situație premisă o punere în mișcare a acțiunii penale (n.n. – punere în mișcare care trebuie să fie legală, iar legalitatea u.p. revine în competența funcțională a J.C.P.)

În continuare J.C.P. va analiza cumulativ art. 309 N.C.P.P și art. 7 N.C.P.P. și va constata că: punerea în mișcare a acțiunii penale intervine când:

  1. procurorul constată probe;
  2. nu există vreunul dintre cauzele de impiedicare.

De aici rezultă că punerea în mișcare este dependentă de:

  1. un element subiectiv – acela că procurorul trebuie să constate probe;
  2. un element obiectiv – acela că nu există vreun caz de impiedicare (n.n. – procurorului nu i se lasă libertatea de a constata sau nu cazul de împiedicare)

Dacă elementul obiectiv – existența cazului nu este constatat, punerea în mișcare a acțiunii penale este nelegală și, subsecvent, rezolvarea cauzei prin rechizitoriu este nelegală.

J.C.P.   poate/și   este   obligat   să   constate   nelegalitatea   trimiterii   în   judecată   prin   prisma neobservării   incidenței   art   16   N.C.P.P.   la   rezolvarea   cauzei,  prin rechizitoriu,  însă   nu   poate decât să restituie cauza în vederea completării u.p. Faptul că la art. 335 N.C.P.P. se prevede că dispozițiile J.C.P. sunt obligatorii pentru procuror nu însemnă ca procurorul nu este independent pe soluție. Mai mult, amintitul text nu are aplicabilitate în procedura defiptă prin textul art 340 și urm N.C.P.P.

Drept, consecință, procurorul, din dispoziția J.C.P. va proceda la reluarea u.p. și va soluționa, legal, cauza.

[1] Formularea reproduce textual formularea N.C.P.P.

Mihai Mititelu, Avocat colaborator-Baroul Bacău

Distribuie dacă ți-a fost de folos acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

two × 4 =

Meniu