Dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă – consecințele Deciziei nr. 39/2017 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin Decizia nr. 39/2017 cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept, Curtea a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014 și art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, că dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanță este condiționat de alocările bugetare prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituțiilor publice.”

Curtea a reținut că modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind dreptul salariaților din instituțiile publice la acordarea de tichete de vacanță, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, modificată prin Legea nr. 283/2011, respectiv la art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 și art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 conform cărora în bugetele instituțiilor locale și centrale pe anii 2012, 2013, 2014 nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete/vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora, în speță, presupune să se stabilească dacă, pentru anii anterior referiți, dreptul este efectiv înlăturat sau doar suspendat la nivelul fiecărui an în parte, prin nealocarea sumelor aferente acordării efective a acestui drept”.
Dezlegarea problemei de drept presupune, în mod necesar, determinarea naturii beneficiilor la care se referă dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, ca și a naturii măsurilor regăsite în legile de punere în practică a politicilor financiar-bugetare ale statului în perioada de referință indicată.
Deși dispozițiile art. 1 alin. (2) ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 au cunoscut o evoluție legislativă sub aspectul sferei subiectelor de drept cărora le sunt aplicabile, nu se pierde interesul dezlegării chestiunii de drept sesizate, aceasta rămânând una de principiu care se pune în litigiile de genul celui dedus spre soluționare instanței de trimitere, fie că este vorba despre pretențiile personalului contractual din cadrul instituțiilor bugetare, fie că este vorba despre pretențiile personalului contractual și ale funcționarilor publici încadrați în instituții publice centrale și locale de după anul 2015
Formula legislativă fermă regăsită în conținutul normei art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 – „acordă” -, în opoziție cu cea dispozitivă din conținutul art. 1 alin. (1) și art. 11 din același act normativ -„pot acorda” – determină concluzia neîndoielnică în sensul că, în sfera raporturilor de muncă ce apar la nivelul angajatorului instituție publică centrală și/sau locală, se instituie un veritabil drept în beneficiul angajatului – personal încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă în cadrul unei unități bugetare.
Așadar, existența dreptului angajatului unei instituții bugetare de a beneficia de prime de vacanță sub forma tichetelor/voucherelor de vacanță este subsumată condiției legale a alocării în bugetul instituției respective de sume cu această destinație.
Ori de câte ori, prin legile de salarizare din sectorul bugetar ori de instituire a unor măsuri în domeniul bugetar s-a dispus că în bugetele pe anii respectivi ale instituțiilor publice centrale și locale, nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanță personalului din cadrul acestora se înțelege că cerința legală a existenței alocării bugetare nu a fost îndeplinită.
Or, în absența condiției legale, nu se poate vorbi despre existența dreptului angajatului instituției publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță și nici despre existența obligației corelative a angajatorului- instituție publică centrală sau locală, de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare.
Neexistând dreptul la acordarea voucherelor de vacanță nu se poate vorbi nici despre vreun eventual efect de suspendare pe care să-l producă asupra acestuia dispozițiile din actele normative succesive anterior evocate, aplicabile în perioada 2012-2014, prin care s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor pe anii menționați nu se prevăd sume cu această destinație.
Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 42/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, că „dispozițiile de lege criticate au ca efect prelungirea și pentru anul 2013 a unor dispoziții ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 prin care s-au adoptat mai multe măsuri vizând reducerea cheltuielilor bugetare prin diminuarea ori suspendarea unor drepturi bănești ori prin restricții vizând sumele de care dispun autoritățile și instituțiile publice.”
O astfel de dispoziție legală – regăsită în cuprinsul ordonanțelor de urgență ce justifică, în notele lor de fundamentare, urgența adoptării acestora prin trimiterile pe care le fac la „arieratele bugetare înregistrate la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, ca și la faptul că „neadoptarea acestor măsuri” și în continuare „ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetar general consolidat (…) ” de natură să afecteze în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice – este expresia neîndoielnică a voinței politice a statului de a nu acorda în mod definitiv drepturile la care se referă dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, iar nu de a amâna acordarea acestora pentru anul următor, printr-o suspendare anuală a acordării lor.
Cât privește opțiunea legiuitorului de a nu aloca bani pentru acordarea de tichete/vouchere de vacanță pentru perioada 2012-2014, într-o bogată jurisprudență a Curții Constituționale, ce a vizat măsuri restrictive bugetare mai largi ale legiuitorului, care au inclus și suspendarea ori anularea unor drepturi bănești, s-a statuat în repetate rânduri că o astfel de politică salarială a statului respectă exigențele Constituției, reținându-se că statul are deplină legitimitate constituțională
La rândul său, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a negat posibilitatea statului de a suspenda ori suprima pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute de lege (Cauza Kechko contra Ucrainei) deoarece, în viziunea acesteia (paragraful 23) „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificările legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare”.
În esență, instanța supremă, reținând că „această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său”, a admis că dreptul la prima/indemnizația de concediu poate fi solicitat retroactiv, pe toată durata de timp cât norma legală care îl instituia, deși suspendată, nu a fost abrogată, pentru ca un drept prevăzut să nu devină o obligație lipsită de conținut, redus la un nudum jus.
Rezolvarea actualei chestiuni de drept se înscrie însă în linia jurisprudențială a deciziei de recurs în interesul Legii nr. 14/2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a avut a unifica jurisprudența instanțelor conturată în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și 2 din Legea nr. 142/1998 care stipulau, în esență, că salariații „pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator” și, de asemenea, că „Tichetele de masă se suportă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, a bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.