Recunoaşterea unei hotărâri străine pronunţate în materie de divorț, cunoaşte o reglementare specifică în raport de apartenenţa instanţei la spaţiul Uniunii Europene, sau, dimpotrivă, la state din afara spaţiului Uniunii Europene.

Recunoaşterea unei hotărâri străine, pronunţate în materie de divorț de către o instanţă dintr-un stat non UE, se face în condiţiile reglementate de art. 1095 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1065 din Codul de procedură civilă, dispozițiile Cărții a VII-a privind procesul civil internațional se aplică în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin  tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Recunoaşterea unei astfel de hotărâri de către o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, exceptând Danemarca, urmează a fi raportată la procedura reglementată de art. 21 și următoarele din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

În această ipoteză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1094-1099 din Codul de procedură civilă, deoarece reglementările din dreptul UE se aplică cu prioritate, în temeiul supremaţiei dreptului comunitar, principiu fundamental al dreptului UE cristalizat într-o jurisprudența constantă a CJUE (hot. Costa / ENEL, 6/64, EU:C:1964:66; hot. Amministrazione delle Finanzo dello Stato/ Simmenthal, C-106/77, EU:C:1978:49). În baza acestui principiu,

Principiile care guvernează relaţia dintre dreptul UE şi dreptul statelor membre ale Uniunii Europene se referă explicit la concepte și noțiuni cum sunt aplicarea imediată a dreptului european, efectul direct şi prioritatea legislaţiei europene faţă de legislaţia statelor membre. Pentru România, aplicarea principiilor se realizează ca urmare a revizuirii Constituției în vigoare, în 2003. Articolul 148 din legea noastră fundamentală are denumirea marginală Integrarea în Uniunea Europeană și precizează expres că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Totodată, acest articol prevede că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevedere constituțională de mai sus. Altfel spus, cele trei principii care guvernează relația Dreptul UE – dreptul statelor membre, în cazul României, au valoare constituțională și au fost introduse în textul legii fundamentale ca urmare a aprobării prin referendum încă din anul 2003.

În materia divorțului, principiul prevăzut de Regulamentul nr. 2201/2003 este acela al recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre, fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură [(art. 21 alin. (1)].

Astfel, nu este necesară nicio procedură pentru actualizarea actelor de stare civilă ale unui stat membru pe baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în alt stat membru, în materie de divorț [(art. 21 alin. (2)].

Aceasta nu împiedică orice parte interesată să solicite consultanţă de specialitate unui avocat din Botoşani, pentru a obţine, în conformitate cu procedurile prevăzute de regulament, recunoașterea sau refuzul recunoașterii unei hotărâri.

O hotărâre judecătorească pronunțată în materie de divorț nu se recunoaște, în următoarele ipoteze (art. 22): în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se solicită aceasta; în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util pârâtului care nu s-a prezentat, astfel încât acesta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că pârâtul a acceptat hotărârea într-un mod evident; în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată între aceleași părți în statul membru în care se solicită aceasta sau în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț într-o cauză între aceleași părți, din moment ce această primă hotărâre îndeplinește condițiile necesare recunoașterii.

În practica instanţelor din Botoşani s-au conturat soluţii diferite cu privire la aspecte conexe, precum obligația de întreținere, înscrierea mențiunilor despre desfacerea căsătoriei în actele de stare civilă, sau exercitarea autorității părintești în urma divorțului cu copii. În toate aceste situaţii, un avocat de divorţ din Botoşani oferă servicii de asistenta şi reprezentare, procesul de integrare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată într-un alt sistem judiciar fiind adesea o provocare chiar si pentru un avocat profesionist.

De asemenea, în ipoteza în care hotărârea străină de divorț conține și soluția cu privire la revenirea la numele anterior a soțului care la căsătorie a luat numele celuilalt soț, practica judiciară nu este unitară, astfel că reuşita demersului judiciar va fi una condiţionată nu doar de o bună cunoaştere a sistemului judiciar din România şi a practicii instanţelor din Botoşani, dar şi de înţelegerea legislaţiei comunitare. Numai în acest fel un avocat din Botoşani poate garanta servicii de asistenţă şi consultanta de specialitate, astfel încât apărarea drepturilor să fie efectivă şi soluţionarea cererilor accesorii unui proces de divort să fie una favorabilă şi obţinută într-un termen rezonabil.

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32003R2201

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:61964CJ0006

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:61977CJ0106